din canada

am mai iesit din amorteala. ieri am fost la un training si la un interviu, iar azi m-a mai sunat unu' pentru un interviu. se mai misca lucrurile.
dar, pe rand - am fost la trainingul, 'orientation session', pe limba americanilor care l-au organizat, pentru postul ala de care v-am povestit, de yard crew. la primul training intelesesem ca o sa stau intr-un depou de autobuze si sa nu am grija sa vina mai putine decat pleaca sau invers, dar la actualul ni s-a vorbit ca si cum am fi un fel de traffic control acolo, fraierii aia cu uniforme pe care-i intreaba turistii 'nene, unde fac si io pipi' sau 'frate, de un'se cumpara un joint pa la voi p-aici?'.
dar, de la capat. ne-au adunat pe toti intr-un loc diferit fata de prima data, de data asta in burnaby. am gasit cladirea, am intrat cu dara de apa in urma, ca ploua de rupea si lasasem masina la mama-dreaq, iar vantul imi daduse umbrela peste cap. in sala, rednecii de la prima sesiune plus cateva fete noi - un fel de studentasi care mai fac un ban, cativa emigranti, ba chiar si un snowboarder din edmonton, ramas fara job din cauza crizei. cand ne-am strans toti au aparut si organizatorii - doo americance grase si pline de caterinca americana, d-aia populista. ne-au bagat la greu gargara de hr, ca ce buni suntem ca am fost alesi, ca ce timpuri istorice traim, ca ce povesti o sa avem pentru nepoti, ca ce pisat verde o sa curga din noi ca am facut parte din echipa de la olimpiada. ma uitam la fetele din jurul meu si discursul parea ca are efect - privirile erau fixe, pe vorbitor, nu mai baleiau incaperea, oamenii stateau cu spatele mai drept, zimbete tampe in coltul gurii. bine, zambet parea ca aveam si eu in coltul gurii, dar era un rictus, ca-mi inghiteam niste cascaturi d-alea cu trosnit de falci si durut de pula.
maxima zilei, pentru mine, a fost momentul in care fatuca aia ne-a povestit ca la nush ce dreaq de olimpiada un om s-a dus la un pulifrici d-asta de organizator, cum vom fi noi peste 2 luni, si l-a intrebat la ce ora e concursul de patinaj viteza (parca). pulifriciul nu a stiut si i-a trantit un 'la 1'. concursul a avut loc, de fapt, la 12, iar omul ala era de fapt tatal sportivei care a castigat medalia de aur la acea intrecere. deci, vezi doamne, din cauza unui pulifrici bietul om nu a putut s-o vada pe fie-sa castigand. deci la finalul povestii incaperea s-a umplut de sunete de repros si de pareri de rau si de murmure. rednecii erau oripilati de ticalosia pulifriciului, care nu era pregatit cum trebuie pentru ce facea. ba, da' acum pe bune, intre noi, da-i dreaq de redneci nord americani, hai sa luam unul de-al nostru - ba buje, daca fiu-tu va participa vreodata la o olimpiada sa mori tu ca n-o sa stii pe dinafara toate orele la care are concurs si o sa ajungi sa intrebi un pulifrici in uniforma. adica las-o-mpula mea, cat de rupt de cap sa fii astfel incat sa nu stii la ce ora da propriu-ti copil din picioare pe scena. deci chiar las-o-mpula mea de americanie!
in continuare, trainingul a decurs normal, organizatoarele cu glumite de fete de hr, noi cu zambete tampe si priviri lungi catre ceasuri. ne-au citit un powerpoint urias, ne-au mai spus o data cat de mareti suntem si cum vom intra in istorie si ne-au trimis in durerile noastre, acasa.
dupa asta, am fugit acasa sa ma schimb, ca eram tot ud si-am plecat catre urmatorul interviu. asta e un post de caretaker. adica un fel de general manager, cu birou la etajul 18 si cu vedere la english bay si doo asistente. asta pe 30 februarie. in rest, spalat de geamuri, dat cu aspiratorul, incasat bani de la chiriasi, aratat apartamente la aia care vor sa se mute, contactat firme de paza si intretinere, schimbat becuri si vreo alte 273 de indatoriri, conform documentului primit.
m-am intalnit cu omul care ma contactase care mi-a trantit un interviu scurt, de 15 minute, la el in masina, in fata cladirii care urma sa o preiau. la final il intreb "da' cati candidati mai sunt pe pozitia asta?", sa stiu si eu cu cine ma lupt. si-mi zice "pai doar ieri am vazut 10". nu mi-a zis cati a vazut azi, da' la felul in care a spus-o mi-am inchipuit ca cel putin 20. hai, ca-mi pierd timpul cu voi. zice apoi "eu tre'sa ma tirez acasa, ca am probleme cu nevasta, ma da aia afara din casa daca nu ajung la 7. te las cu seful meu, directorul firmei". mai astept vreo 10 minute pana vine directorul. nu era ce imi inchipuiam eu - vreun scortos, ci mai degraba un golanas la patruj'de ani, care, cat timp cat am stat de vorba, vreo 20 minute, in fata cladirii, a intors capul dupa tot ce inseamna femeie pana in 50 ani cu 2 maini si 2 picioare si a trecut pe langa noi. el mi-a explicat care-i treaba - firma lui asigura servicii de intretinere cladirii respective, iar toti angajatii pe care ii aduce trebuie sa treaca prin filtrul consiliului de administratie al cladirii. adica un fel de comitet de bloc, stiti? mosii aia care inchid becurile de pe scara blocului si te intreaba unde mergi, desi tu stai in blocul ala de 2 ani. l-am intrebat si p-asta 'ma nene, hai sa nu-i mai deranjam pe oamenii astia; daca ai asa multi candidati eu m-as duce acasa, ca mai am si alta treaba'. da' omu' zice 'pai nu mai avem pe nimeni, tu esti singuru', stai aici'. i-am mestecat niste urari de bine aluia de dinainte cu povestile lui cu sute de candidati si m-am concentrat pe situatie.
aia e, merg sa ma aprobe consiliul de administratie al cladirii - s-au dovedit a fi 3 pisde patruzeciste, una alba si blonda, alta negricioasa si indianca si o chinezoaie. toate pe caterinca d-asta cuminte, numa' zambet si chitaiala. erau tari rau fetele alea, habar n-aveau de nimic, dar se simteau bine pe pozitie. mai ales ca limbistu' meu mi le-ar fi intins acolo, pe jos, cu mine de fata, iar ele simteau asta si le mai si placea.
important e ca m-au acceptat, nasol e ca abia din februarie, misto e ca sunt bani relativ multi.

si, colac pe protap, azi-dimineata m-au mai sunat unii. aplicasem eu, ca mi-a placut cum suna, pe pozitia de 'patrol ambassador'. bineinteles ca nu mai tineam minte ce si cum si a trebuit sa caut repede prin e-mailuri in timp ce vorbeam. m-a chemat la un interviu pe 29 decembrie. sa-mi fie cu noroc.
revin cu amanunte, va pup in gura.

nu ne asteptam, dar a nins. asa, cu 3-4 fulgi, dar a nins, s-a pus zapada. si a fost exact in weekend, asa ca am bagat repede un whistler si apoi un steveston. voiam sa va povestesc mai multe, dar m-a luat cristel pe mess si m-a facut sa-mi pierd coerenta cu tampeniile lui.
asa ca... maestre, pozele!