ba nene, iti trebuie oo ca sa fumezi in canada. in primul rand trebuie sa fii putin sonat ca sa dai 10 dolari canadieni pe un pachet de tigari, iar apoi trebuie sa te obisnuiesti cu statutul de paria, pentru ca aici nu se fumeaza decat pe trotuar.
asadar, 10 dolari, adica aproape 30 ron. e mult, mai ales ca tigarile sunt niste mahoarce imputite, facute aici, in canada. da, asa e, astia nu importa tigari. singurele mai de doamne-ajuta sunt niste marlboro locale, niste pachete cu logo-urile marlboro, dar pe care nu scrie marlboro.
apoi, nu ai voie sa fumezi aproape nicaieri. in case nu, pentru ca toate au senzori de fum si sprinklere; in baruri si restaurante nici pomeneala. deci iti iei o cafea de la starbucks si te duci la 6 metri distanta (asa zice legea - 6 metri distanta de orice magazin / cladire), stai pe ciuci si bagi. iar oamenii se uita lung la tine, cu mila, parca.
tot zic ca ma las, dar perioada asta e destul de dificila si numa' sevraj de nicotina n-as duce...
deci le dau clasa instalatorilor polonezi. po'sa-mi iau brevet cu poza - am reusit sa desfund veceul. cu mana dreapta.
deci ieri seara ma striga anca, panicata, cica nu se mai scurge apa din veceu. ma duc si ma uit expert - petele alea de ulei si patrunjelul care pluteau la suprafata au demascat faptasul. zic 'bah, sa-mi bag pula, si-n canada arunci ciorba la veceu? macar scoate dreaq morcovii si cartofii din ea, ca la astia instalatorul nici nu se clinteste din fotoliu fara 100 de parai.' oftand - e greu sa fii bun, iar lumea sa stie asta - bag acel instrument de cauciuc cu maner de lemn care am uitat cum se cheama (ha, se intampla si la marile case, nici aia de la beatles nu stiau notele muzicale) in veceu, flosc, pleosc, harsti, farsti... hai ca merge.
ma culc multumit si ma trezesc duminica dimineata. devreme, pe la 8 juma. ma spal frumos, ma aranjez, apoi plec la starbucks sa ling o cafea. cand ma intorc, anca, emotionata, imi comunica faptul ca in veceul proaspat desfundat avem un cacat. zic 'e pula, asta e acum, vrei sa trag si apa dupa tine'. zice: 'dar asta nu e cacatul nostru!'. deci mi-a stat inima. apoi mi-am adus aminte ca usa a fost inchiata peste noapte, asa ca, eliminand faptasii, mi-am dat seama ca totusi, mai trebuie facut ceva la buda aia.
si, asa cum, v-am spus, nedorind sa-l deranjez pe instalator, m-am dus la canadian tire si m-am uitat putin la sculele disponibile. singura care stiam ce face era o sarma lunga de vreo 3 metri, care cred ca se cheama sarpe. e, de fapt, o sarma otelita in forma de arc ce se baga in gaurile infundate pentru a impinge cacatul la deal. deci gay. deci l-am rezolvat.
update - deci nu l-am rezolvat, pentru ca ieri iar s-au cacat chinezii de deasupra in buda noastra. asa ca am chemat un instalator, care s-a dovedit a fi chinez. asa ca instalatorul chinez a rezolvat problema cu cacatul chinezesc. ce de chinezi sunt in canada!
vineri am dus-o p-asta mica la aquarium. a intrat doar cu anca; eu am ramas p-afara, s-o frec putin prin stanley park. mi-am luat o cafea si am luat-o usor, la picior. as fi putut sa inchiriez o bicicleta, dar aveam spatele intepenit, nu ma puteam misca deloc in voie, asa ca am preferat mersul pe jos, mai ales ca era prima zi din saptamana respectiva cand vedeam soarele.
si, ca majoritatea plimbaretilor de la ora respectiva am facut poze:
cam o data la 10 minute ateriza/decola cate un avionas d-asta mic, de apa. presupun ca faceau ture cu turisti pe deasupra parcului.
astia marcheaza tot - pistele de biciclisti, aleile pietonale, pistele de roleri. si chiar le respecta.
alte pasari vii, niste gaste, cred. iar cand trec ele strada se opresc toate masinile. costa mai putin placutele de frana decat amenda.
apoi am intrat in padure. ba nene, da' ce padure. m-am ratacit cel putin de 3 ori in 2 ore, cat am ars-o pe acolo...
eh, dar ce avem noi aici... iata o lucrare istorica. dateaza din 1990, dintr-o zi nebuna, cand un taran canadian s-a infratit cu codrul in cel mai pur romanesc stil si s-a bagat in istorie. cel putin un copac il va tine minte. oricum, un monument al naturii pentru ca a fost singura lucrare de acest gen pe care am admirat-o, cat e parcul asta de mare. sau, nu stiu, or mai fi fost, dar poate am mers eu in sens invers al fetei copacilor pe care o cresteaza white thrash-ii locali.
